Suntem S.C. NOVIT Consulting and Services S.R.L. Am luat ființă în anul 2006, ca o companie de outsourcing IT, sub numele de S.C. IT Race Consult S.R.L.
Am dorit ca prin IT Race Consult să aducem pe piața software din România, dominată atunci de companii de dezvoltare, servicii complementare – testare, management de proiect, definire corectă și completă a cerințelor și specificațiilor tehnice.
Acestea sunt doar câteva din serviciile pe care le regăsiți și acum în oferta noastră de dezvoltare software. Paradoxal, ne-am ocupat și ne ocupăm destul de puțin de programare în mod direct, dar prin partenerii noștri putem să oferim soluții complete.
În relațiile cu partenerii și clienții noștri, am constatat că există și alte servicii de care aceștia au nevoie și pe care le putem oferi. De multe ori ni s-au cerut sfaturi și am putut să recomandăm o soluție sau o companie potrivită.
Am extins gama de soluții și în domeniile resurse umane și consultanță în management, iar conceptul NOVIT a venit de la sine – servicii complete de suport pentru companiile mici și mijlocii.
Concept: Citiți mai multe despre filozofia NOVIT.
Echipa: Aflați cine sunt oamenii din spatele conceptului NOVIT.