Promovarea – un rău necesar?

Ai o poziție liberă în organigramă. Dacă este o poziție de execuție, este simplu: publici un anunț pe un sit de recrutare sau contractezi serviciile unei companii ca NOVIT, dai teste, intervievezi candidați, alegi unul și ai rezolvat problema. Atunci când ai însă liberă o poziție de manager… începe distracția!

Angajații se vor aștepta ca unul din membrii echipei să fie promovat. Așa au fost educați, asta s-a întâmplat întotdeauna – cel mai bun dintr-o echipă a fost promovat. Cel mai bun poate fi omul cu cea mai mare experiență, cel care rezolvă problemele cele mai complicate, cel care a primit cele mai bune calificative la ultima evaluare a performanțelor. Sau cel mai simpatic. Sau cel mai pupăcios (știi la ce mă refer…).

Pentru o mare parte din angajați, promovarea, urcara pe scara ierarhică, este o luptă care se duce zi de zi, și sursa multor conflicte latente și atacuri mai mult sau mai puțin ascunse. Nu e nimic în neregulă cu ei – așa au fost învățați, astea le sunt așteptările.

Managementul și departamentul de HR poartă o mare parte din vină – poate cea mai mare. În cea mai mare parte a companiilor, promovarea este recompensa supremă pe care o promiți celor care au rezultate bune, iar succesul este certificat de prezența cuvântului “manager” în titlu (de preferat, alături de alte cuvinte pompoase, neapărat în limba engleză).

În plus, este și foarte comod să faci asta. De ce ai căuta să recrutezi un om talentat pentru poziția deschisă, când este foarte simplu să-l promovezi pe cel care are cea mai bună evaluare? Sau, de ce nu, pe cel cu care te înțelegi cel mai bine? Sau chiar pe cel cu care ai fost în concediu (sper să nu șochez pe nimeni foarte grav, de uneori promovările se fac și în funcție de simpatii personale)?

Așa se face, în mod obișnuit, promovarea: angajații se așteaptă ca cel mai bun să fie promovat, managerii îl promovează pe cel mai bun. Toată lumea e mulțumită, lucrul ar trebui să se desfășoare condiții optime, productivitatea să crească considerabil.

Ce se întâmplă însă în realitate? Echipa rămâne fără cel mai bun om și nu va mai beneficia direct de munca și experiența lui – pentru că nu va mai avea timp. De multe ori, cel promovat nu este pregătit pentru noua poziție. Va avea de asimilat o mulțime de noțiuni noi, va lucra cu oameni noi. Este foarte probabil să nu-i placă deloc noua poziție. De foarte multe ori, va lucra prost și va fi frustrat. Se întâmplă suficient de des ca angajații promovați “cu forța” să părăsească compania.

În cazul în care cel promovat nu performează conform așteptărilor, este foarte delicat să-l retrogradezi și să angajezi pe altcineva. Angajatul va cred că este vina lui și va fi și mai demotivat, tu va trebui să recunoști că ai luat o decizie proastă. Prin urmare, de obicei toată lumea tace și-și asumă situația.

Să faci ce trebuie este suficient de simplu, după părerea mea. Există companii unde promovările pur și simplu nu există. Iată cum se procedează:

• Nici unul din angajați nu este promovat fără să-și dorească.
• Pozițiile disponibile sunt anunțate în toată compania, și oricine, din orice departament și de pe orice poziție, poate aplica.
• Cu excepția filtrării CV-urilor (etapă redundantă pentru recrutarea internă), procesul de recrutare decurge normal – se dau teste și se susțin interviuri.
• Cei respinși nu sunt penalizați în nici un fel – nici de colegii și șefii pe care voiau să-i “trădeze”, nici în viitor, dacă va aplica la altă poziție internă.
• Este angajat pentru jobul disponibil doar cel care are calitățile necesare, indiferent de rezultatele avute la evaluările pentru poziția curentă. Un programator mediocru poate să fie un manager excelent. Omul de la suport tehnic, care contrazice clienții, poate să aibă talent la negocieri și vânzări.
• Perioada de probă se respectă. Unii vor constata că nu le place noua poziție – de ce i-ai obliga să fie blocați? Companiile care își prețuiesc angajații le oferă posibilitatea să se poată întoarce pe poziția ocupată anterior, fără a fi penalizați în vreun fel.
• Și, mai important decât tot ce am scris mai sus, trebuie să existe o cultură organizațională (da, da, știu că este un clișeu) care să nu inducă angajaților dorința de a promova cu orice preț, ci să caute să obțină rezultate bune mai presus de calificativele din cadrul evaluărilor, să găsească motivare și satisfacție în activitatea de zi cu zi.

În încheiere, mă voi adresa atât angajaților cât și managerilor. Dragi angajați, nu căutați promovarea cu orice preț. Găsiți-vă poziția care vă aduce cea mai mare satisfacție și faceți-vă treaba cât puteți de bine. Vor exista oportunități de a ocupa alte poziții, cu alte provocări, fără să faceți din urcatul pe scara ierarhică un scop sau (sunt suficiente cazuri) o obsesie.

Iar pe voi, dragi manageri, vă înțeleg – sunteți ocupați, iar recrutarea unui middle manager este extrem de dificilă. Este tentant de simplu să promovați pe cineva din echipă, dar rezolvând ușor această problemă, generați altele mai mari. Promovarea nu este un rău necesar, ci o oportunitate de a găsi un alt om excelent în compania voastră. Profitați de ea!

La tine în companie, cum se fac promovările? Ești mulțumit de sistemul care se aplică? Scrie un comentariu mai jos!

Image credit: Jason Scragz.

Related posts:

1. Procedurizarea – între necesar și ineficient Voi aborda acest subiect pornind de la premisa că orice...
2. Cum stabilești prețul produselor tale în funcție de profitul minim necesar Unii oameni uită uneori o realitate de bază a afacerilor:...