Ce este un recrutor și de ce trebuie să vorbești cu el?

Iarăși am acaparat mișelește slot-ul dedicat HR-ului, unde scrie de obicei Silvia. Dar eu am insistat să scriem acest post și cum Silvia a zis că ea nu scrie rant-uri, mi-a revenit mie plăcerea Atenție, urmează adevăruri neplăcute!

Prin amabilitatea lui Ștefan Murgeanu (vei plăti pentru asta! ), câteva din post-urile de pe acest blog au fost citate pe forum-ul BestJobs (și prin alte părți). Cum eu personal evit cu toată hotărârea să mă implic în discuțiile de acolo, cunoscând că cele mai multe sunt din categoria “corul bocitoarelor” și “hai să înjurăm și azi angajatorii și recrutorii”, nu am prea dat atenție reacțiilor.

Cum însă în ultima vreme NOVIT are un număr semnificativ mai mare de recrutări decât de obicei (NOVIT oferă în general, servicii de consultanță și externalizare completă a departamentului HR, mai puțin “doar recrutare”), am decis să îndrept eforturile de educare a “pieței” și spre altcineva decât posibilii noștri clienți și parteneri, adică înspre candidați.

Acesta este deci primul post dintr-o serie cât mai scurtă, sper eu, dedicată candidaților care nu înțeleg procesul de recrutare și sunt supărați sau afectați de felul în care se desfășoară. În frazele ce urmează, mă voi adresa ție, candidatule:

Recrutorul lucrează pentru compania care recrutează. Prin urmare, interesul său este de a găsi oameni care să ajute cât mai mult compania. Din păcate, nu întotdeauna interesele companiei sunt aceleași cu ale tale, candidatul. Evident, va încerca să mulțumeasca pe toată lumea, pentru că e bine să ai angajați multumiți, dar repet, recrutorul nu este nici prietenul, nici angajatul tău – acesta s-ar numi, probabil, personal coach, manager sau agent (cum au vedetele), iar dacă ai nevoie de așa ceva, trebuie să-ți găsești singur unul.

Moment cinic: recrutorul va alege să facă ceea ce îi asigură șansele cele mai mari să-și ia salariul și lunile următoare. Iar salariul este plătit dacă șeful (sau clientul) este mulțumit.

Recrutorul nu are pregătirea tehnică pentru a face o evaluare completă. O mare parte din recrutori sunt fie psihologi, fie persoane empatice, care pot să facă o analiză sau să intuiască personalitatea ta – ăsta este rolul lor în procesul de recrutare. Deși învată și înțeleg câte ceva din fișa postului, nu sunt specialiști.

Dacă te duci la interviu pregătit să te lauzi cu vastele cunoștințe tehnice, ai pornit spre eșec. La interviul cu recrutorul te duci să te vinzi pe tine – personalitatea ta, felul în care te vezi în viitor, felul în care percepi relațiile profesionale. Chiar și stupidele întrebări “3 calități/3 defecte” au sens – sunt adresate pentru a-ți vedea reacția (apropo, recrutorii identifică răspunsurile prefabricate mai repede decât poți tu să spui că ai un singur defect – ești perfecționist ).

Moment cinic: pare greu de crezut, dar recrutorii sunt oameni. Oameni care au și ei sentimente și antipatii personale, deși sunt educați să le ascundă la interviu. Ironiile, superioritatea, nesimțirea, desconsiderarea, îl vor face să se întrebe “chiar vreau să fiu coleg cu un asemenea personaj?”. Ghicește tu care va fi răspunsul.

Recrutorul are ca misiune eliminarea candidaților nepotriviți. Nimeni nu are încredere în CV-uri – sunt mult prea ușor de falsificat. Din acest motiv, de multe ori recrutorii îți vor pune întrebări tehnice sau vor insista asupra unui job anterior, deși nu pot înțelege complet ceea ce le spui. Nu urmăresc decât să vadă cât de sigur ești pe ceea ce ai scris în CV și nu îți este justificată reacția “am scris deja acolo”.

Moment cinic: Dacă ai fost contrariat de faptul că recrutorii te pun să reciți ceea ce ai scris în CV, te rog să te gândești câte zeci de oameni înaintea ta un știau nici măcar numele firmelor la care “au lucrat”. Nici nu mai spun despre umflarea, discretă sau nu, a vechimii, a experienței sau a rezultatelor obținute.

Recrutorul are ca scop găsirea candidaților potriviți pentru companie. Este, desigur, un corolar la ceea ce am scris mai sus, dar simt nevoia să explic mai pe larg. Recrutorul nu caută cel mai deștept candidat. Nici pe cel care are mai multă experiență. Nici pe cel cu cele mai multe studii, sau care a lucrat în cele mai importante companii din industrie.

Recrutorul deschide o poziție după ce a aflat, în afară de fișa postului, și profilul psihologic pe care îl caută. Mai știe și personalitățile viitorilor colegi și șefi. Cunoaște și atmosfera din companie și valorile interne. În plus, are la dispoziție niște indicatori HR, cum ar fi timpul mediu pe care îl petrece un angajat în companie (de exemplu, 2 ani).

Drept urmare, va căuta o persoană care să îmbunătățească acest indicator, care să adere la valorile companiei, să îi placă să lucreze în atmosfera respectivă, să poată să colaboreze bine cu colegii. Abia la urmă vin cunoștințele tehnice.

Moment cinic: Un nou angajat poate învăța un proces sau o tehnologie într-un interval oarecare de timp, dar nu-i poți schimba personalitatea. Un recrutor va elimina fără remușcări un om tehnic foarte bun, dar care nu se potrivește cu restul echipei.

Și acum că am terminat cu adevărurile neplăcute (sunt chiar curios câți candidați au avut răbdarea să citească până la sfârșit ), aștept reacțiile voastre!

Nota bene: aici nu este loc de defulare la adresa unui angajator sau altul, voi aproba doar comentarii pertinente la adresa celor scrise mai sus. Nu accept injuriile sau insultele. Prefer mesaje corecte gramatical.

Image credit: Pascal.

Related posts:

1. Cum să refuzi politicos un candidat În urma întregului proces de recrutare, uneori destul de stufos...